DocPlus® Evidență Contracte permite înregistrarea, evidența, regăsirea și urmărirea informațiilor referitoare la contractele companiei.
Aplicația este un instrument util atât departamentului economic cât mai ales managementului companiei și echipelor de vânzări.
Se integrează nativ cu alte module DocPlus® Basic și aplicații specifice DocPlus® Enterprise. Un exemplu elocvent îl constituie integrarea cu modulul Agendă Contacte pentru utilizarea aceleiași baze centralizate a companiei, cu aplicația de CRM Proiecte și Oportunități pentru extragerea datelor necesare la crearea fișelor de contract, cu modulul de Facturare pentru emiterea facturilor.
Aplicația DocPlus Evidența Contracte oferă posibilitatea urmăririi datelor specifice contractelor – data semnării, termenul de execuție, valoare, fișiere atașate la contract și acte adiționale, echipa de proiect (dacă este cazul), datele de facturare și de plată, cheltuielile aferente, precum și evidențierea profitabilității contractului.
Informații necesare derulării și urmăririi contractelor sunt disponibile imediat prin accesarea fișelor de contract sau a rapoartelor specifice. Anumite configurări specifice permit trimiterea automată de atenționări din aplicație cu privire la termene de plată sau termene de facturare, la termene de execuție sau alte informații critice pentru derularea contractelor, informații care sunt utile departamentelor implicate.
Veniturile și cheltuielile fiecărui contract sunt gestionate pentru a oferi un tablou de bord cu privire la profitabilitate, managementul având în permanența la dispoziție informațiile necesare pentru luarea deciziilor cu privire la fiecare contract sau cum s-a finalizat proiectul din punct de vedere financiar.
Fiecare persoană autorizată și implicată în exploatarea informațiilor din aplicație poate analiza rapoartele care prezintă interes prin prisma activității – cei care coordonează un proiect, cei care au relația cu furnizorii, managementul sau departamentele specializate pentru a evalua cum s-au derulat proiectele sau care este profitabilitatea proiectului/contractului.
Timpul pierdut pentru regăsirea contractelor și a informațiilor necesare derulării contractelor este eliminat prin acces imediat al persoanelor care derulează contractele la informația existentă în aplicație.
Un element esențial al modulului de contacte îl reprezintă posibilitatea de lucru off-line, care permite acces la informație din orice locație, utilitate dovedită mai ales în negocieri sau atunci când derularea contractului impune consultarea imediată a anumitor aspecte.



